Urania Cremene, expert în parenting: “Părintele de azi fie cocoloșește, pune pachețel și spală șosete până la 18 ani, fie trece în extrema cealaltă, își pierde cumpătul” / Exclusiv

Urania Cremene, mamă și expert în parenting, dă sfaturi practice pentru părinți și relația cu copiii lor.

Într-un interviu exclusiv pentru Unica.ro, ea dezvăluie “secrete” care ajută părinții să aibă o relație specială cu copilul nu doar cât este mic, ci și în adolescență. 

După o experiență de 15 ani, Urania Cremene a lansat volumul “Nevoile reale ale copilului tău”. Ce spune despre carte

Cum a luat naștere ideea cărții și ce te-a determinat să o scrii acum?

Ideea cărții “Nevoile reale ale copilului tău” este nouă, dar și veche deopotrivă.

Fiecare informație pe care am pus-o în această carte a trecut, într-o formă sau alta, prin filtrul a mii și sute de mii de părinți în cadrul seminariilor fizice, webinariilor și workshopurilor pe care le-am susținut în ultimii peste 15 ani.

Această carte este, practic, esența a tot ceea ce eu predau și este, în egală măsură, răspunsul la 2 mari întrebări pe care, cred eu, și le adresează aproape toți părinții:

1. „Cum fac să am un copil care mă ascultă, cu care mă înțeleg ușor?”
2. „Cum pot crește un copil motivat, disciplinat, care știe să meargă înainte când dă de greu?”

Sunt două lucruri esențiale: cooperarea și stima de sine. Și dacă am reușit să descifrăm cum le putem sădi și hrăni în copiii noștri, fără pedepse, mită, amenințări sau durere, suntem de departe cei mai buni părinți care putem fi pentru ei.

Cu ce se diferențiază părinții de azi de părinții din trecut

Trăim într-o epocă în care părinții pot afla orice cu un click… Si totuși pare că se simt mai debusolați decât generațiile din urmă care urmau „legile nescrise ale parentingului”… așa cum erau ele.

Suntem bombardați cu sfaturi, rețete ale „familiei ideale”. Si de multe ori nu mai știm ce să aplicăm sau pe cine să credem.

Așa că mi-am dorit ca această carte să fie exact opusul agitației. Un ghid simplu, clar, scris pe limba părinților, fie că au un bebeluș cu care abia se acomodează sau un adolescent cu… personalitate.

Sunt 18 tehnici de parenting validate de știință, tehnici care au în spate studii și cercetări, nu păreri subiective sau soluții care sunt „în trend”. Cartea “Nevoile reale ale copilului tău” poate fi un punct de plecare în călătoria către acea relație pe care fiecare părinte cred că și-o dorește cu copilul lui. Una bazată pe respect reciproc, pe înțelegere. Si, mai ales, una care dureze toată viața, nu să se rupă la adolescență.

Ce înseamnă, de fapt, „nevoi reale ale copilului”? Și în ce fel diferă acestea de ce credem noi că au nevoie copiii?

Ce spune Urania Cremene despre „nevoile reale ale copilului”. „Credem că dacă le oferim tot ce noi nu am avut, de la haine, la gadgeturi, vacanțe, cursuri de pian sau de robotică… le-am dat tot”

Aud adesea în jur ideea că „nu am nevoie să învăț parenting, e destul să-mi iubesc copilul și să-mi urmez intuiția”.  Și e drept că nu există iubire mai sinceră decât cea de părinte și că intuiția ne poate fi aliat în multe privințe.

Dar uneori ele nu sunt de ajuns ca să creștem copii puternici, echilibrați, cu coloană vertebrală și disciplină. Dar mai ales echilibrați emoțional…

Pentru că în noi se dă o luptă care ne sabotează adesea. Lupta dintre dorința de a le oferi copiilor vieți mai confortabile, mai bune decât am avut noi, și lupta cu convingerile dureroase cu care am crescut noi.

Să explic.

Credem că dacă le oferim tot ce noi nu am avut, de la haine, la gadgeturi, vacanțe, cursuri de pian sau de robotică… le-am dat tot ce au nevoie.

Ce greșeli fac părinții, de fapt, în zilele noastre

Însă, dincolo de tot ce le punem la dispoziție material, copiii au nevoie de mult mai mult. E suficient să aruncăm o privire în jur, sau să citim câteva statistici, ca să înțelegem că nu asta e calea. Că nu e despre „a avea”, ci despre „A FI”.

A fi acolo cu totul. Să ne privim copiii și să-i vedem așa cum sunt. Nu așa cum ne-am dori noi să fie – copiii perfecți, cuminți, care ne împărtășesc pasiunile sau ne duc mai departe visurile neîmplinite. Să-i iubim NU în ciuda lucrurilor care îi fac diferiți de noi. Ci mai ales pentru ele. Pentru curajul lor, pentru unicitate, pentru felul lor liber și viu de a fi.

Să nu le acoperim pofta de viață cu fricile noastre. Ci să-i ghidăm cu blândețe spre cea mai bună versiune a lor, în ritmul lor.

Practic, să ne amintim că, în fiecare zi, copiii noștri au nevoie ca noi să le hrănim cele 3 nevoi psihologice de bază. Așa cum le explică Teoria Autodeterminării.

Care sunt cele 3 nevoi reale ale copiilor, în viziunea Uraniei Cremene

Nevoia de conectare, adică să se simtă iubiți, acceptați și văzuți, chiar și atunci când greșesc. Să simtă că dragostea noastră nu depinde de o notă bună sau de un comportament „impecabil”.

Nevoia de competență, adică să le oferim ocazia ca ei să simtă că sunt în stare, că pot face lucruri bine. De exemplu, când îi încurajăm sincer după ce au făcut un puzzle, în loc să spunem „Hai, că a fost simplu!” sau să audă de la noi „Ce fain că ai reușit să-ți legi șireturile singură!”. In loc de „Era și timpul, toți copiii de vârsta ta fac asta deja…” Astfel le creștem încrederea în propriile puteri.

Și a treia, nevoia de autonomie, adică să aibă o doză de control asupra propriei vieți. Să li se ofere opțiuni, acolo unde se poate. „Vrei să porți bluza roșie sau pe cea albastră?” Sau: „Preferi să faci ordine în camera ta acum sau după ce mănânci?”

Aceste nevoi sunt prezente în fiecare copil, indiferent de vârstă sau personalitate. Ce diferă e doar felul în care le putem hrăni în mod conștient.

Pe scurt, acestea sunt nevoile reale ale copiilor. Să fie iubiți necondiționat (valorizați, acceptați), să simtă că sunt în stare să facă lucruri. Si că au control asupra deciziilor lor… oricât de mici ar fi la început. Asta nu înseamnă că nu le mai oferim o viață confortabilă. Ci să îi învățăm să treacă cu fruntea sus peste greutățile care vin inevitabil peste ei.

„Un copil care refuză să meargă la școală nu e, de fapt, leneș sau obraznic, ci poate avea o nevoie de conectare nesatisfăcută”

Te-ai bazat pe Teoria Autodeterminării. Cum ai tradus acest concept științific într-un limbaj accesibil părinților?

Am pomenit deja mai devreme despre cele 3 nevoi psihologice de bază. Ele sunt esența Teoriei Autodeterminării. Dincolo de partea teoretică, îi ajut pe părinți să înțeleagă mai clar ce este cu aceste nevoi pornind de la provocările pe care le au în relația cu copiii. Dar și de la dorințele sau obiectivele pe care vor să le atingă în educația lor.

Mai exact, le propun o schimbare de perspectivă. Să treacă de la „Ce fac greșit?” sau „Cum îl fac pe copil să se schimbe?”, la: „Oare ce nevoie își exprimă acum copilul meu?”

De exemplu, un copil care refuză să meargă la școală nu e, de fapt, „leneș” sau „obraznic”. Ci poate avea o nevoie de conectare nesatisfăcută, poate se simte singur sau respins de colegi.

Când copilul se blochează în timp ce exersează mersul pe bicicletă și spune „Nu pot”, când trântește ușa și nu vrea să vorbească sau e „prea lipit de fusta mamei”… Toate sunt încercări, uneori stângace, de a-și împlini o nevoie, una dintre aceste 3.

Și odată ce învățăm să vedem prin această lentilă, relația se transformă. Nu devine perfectă – nicio relație nu e. Dar se instalează încetul cu încetul un echilibru în relația părinte-copil. Iar durerea și frica provocate de pedepse sunt înlocuite de cooperare și respect de ambele părți. 

Ce frici au părinții în 2025

Desigur, nu e atât de simplu, doar să vedem ce nevoie e în spate. Ci să știm concret ce să spunem și ce să facem în astfel de momente. Toate aceste lucruri le pot descoperi părinții care aleg să parcurgă cartea „Nevoile reale ale copiilor”.

Ai întâlnit rezistență din partea părinților în a accepta că nevoile psihologice de bază ale copilului nu includ, de exemplu, „ascultarea oarbă”?

Sincer… încă se mai aud ecourile lui „faci, pentru că așa spun eu” sau „să vezi ce-ți fac dacă nu mă asculți.”

Și nu pentru că ne place să vedem frică în ochii copiilor noștri. Nicidecum. Ci pentru că nu știm cum altfel să trecem de la „NU!” la „DA, mami!” atunci când copiii refuză să se pună la somn. Sau să guste niște salată sau să își ducă farfuria la spălat ori să plece din parc, seara.

În plus, încă mai există în cei mai mulți dintre noi un glas, un spiriduș pe umărul stâng, care ne șoptește: „Dacă nu îl bați când e mic, o să ți se urce în cap mai încolo.” Desigur, cu nuanța că acum nu mai e atât de mult vorba despre corecție fizică, din fericire. Insă au rămas amenințările, smuciturile, pedepsele de tot soiul și chiar șantajul emoțional, foarte nociv și el.

Avem în noi teama asta de a ne pierde din autoritate și pierdem din vedere că a ne speria copiii, a sădi frică în ochii lor, astfel încât ei să facă ce le spunem, nu e același lucru cu a sădi respect. Și spun asta adesea: când sunt mai mici, ne știu de frică. Dar când ajung cu un cap mai înalți decât noi… frica se transformă într-o relație rece, superficială. Si, la cei mai mulți dintre copii, în probleme emoționale de tot felul.

Urania Cremene: „Chiar dacă am început cu stângul, putem să ne așezăm înapoi pe drumul drept”

Iată de ce e important să înțelegem că a face un parenting fără pedepse nu înseamnă că aruncăm regulile și limitele pe geam și le dăm voie copiilor să facă ce doresc. Dimpotrivă.

Însă diferența o face tonul și energia din care setăm aceste reguli, blândețea din glas, dar și fermitatea.

E o diferență între „Dacă nu te culci acum, vine bau bau!” sau „Dacă nu pui telefonul jos, îl zbor pe geam!” și „E important să dormi suficient, ca să crești sănătos!”. Sau „Am agreat că stai pe telefon doar 30 de minute. E momentul să te oprești. Pui tu telefonul jos sau îl iau eu. Tu alegi!”

Tonul face muzica.

Citește și – Urania Cremene: “Suntem prima generație de părinți conștienți care se uită la greșelile lor”/ Interviu exclusiv

Citește și – Fabuloasa Alina Tănasă dezvăluie cum își crește fiul: „Mi s-a întâmplat să-mi dau două palme” / Exclusiv

Citește și – Reacția Gabrielei Prisăcariu după ce a fost criticată pentru modul în care își educă fiul: „Mai lăsați-mă cu acest parenting!”

Citește și – Amna, dezvăluiri inedite despre fiul ei, David: „Situația mea e una aparte”. De ce nu vrea să ofere și nici să primească sfaturi de parenting / Exclusiv

În ce fel cartea poate fi un instrument pentru părinți care simt că au „ratat startul” și acum încearcă să repare relația cu copiii lor?

Ce frumoasă întrebare!

Poate cel mai minunat cadou pe care noi, părinții, îl primim, este a doua șansă. A treia… depinde cât de repede ne dăm seama că avem de reparat și, mai ales, că e la noi să reparăm, nu la copii. Noi suntem busola, noi avem butonul de „Restart”.

Chiar dacă am început cu stângul, putem să ne așezăm înapoi pe drumul drept. Poate că mersul la grădiniță a fost cu „Nu te mai smiorcăi, că nu ai de ce!”. Insă prima zi de școală poate veni cu „Știu că îți e greu. Începuturile sunt mai dificile”. Adică cu empatie și conectare.

Poate că primii ani de școală ne-au prins cu 50 de lei în buzunar pregătiți dacă ia 10 la o lucrare (cum am mai auzit). Sau cu telefonul confiscat pentru un 4 luat din neatenție. Însă putem învăța cum să hrănim motivația de a învăța și de a face teme cu tehnicile potrivite și să reparăm ce scârțâie.

Poate am ridicat tonul la ora de culcare din cauza oboselii sau neputinței. Insă acum putem face loc pentru o poveste în plus și un „Noapte bună!” fără lacrimi și frici.

Și putem face asta cu ajutorul informațiilor din această carte, cu ajutorul celor 18 tehnici pe care le-am pus între coperțile ei.

Important e să alegem să facem asta conștient mai degrabă mai devreme, decât mai târziu, ca să avem cât mai puțin de reparat. Si cât mai mult loc pentru a construi relații puternice cu copiii noștri, în timp ce îi creștem cu o stimă de sine puternică.

Urania Cremene, mamă și expert în parenting, vorbește despre capcanele cu care se confruntă părinții

Ce greșeli vezi cel mai des în parentingul modern, chiar și la părinți bine intenționați?

Înainte să răspund la întrebare, aș vrea să clarific ceva. Nu există parenting modern sau parenting clasic. Cel puțin eu așa cred. Există, da, un stil de parenting mai permisiv care nu face bine și care este, într-adevăr, mai specific acestei perioade pe care noi o trăim. La fel cum există un stil de parenting mai degrabă sever, autoritar, cu care cei mai mulți dintre noi am fost crescuți. Iar problema, una dintre ele, așa cum o văd eu este pendularea asta de la un stil la altul.

Părintele de azi fie cocoloșește, pune pachețel și spală șosete până la 18 ani. Fie trece în extrema cealaltă, își pierde cumpătul pentru că ajunge la frustrare și epuizare din cauza asta. Apoi amenință, țipă, pedepsește adesea fix comportamentele pe care le-a hrănit prin aceste dovezi de iubire duse la extremă.

O altă capcană (ca să nu-i spun greșeală) e să credem pe nemestecate ce vedem prin social media. Sau auzim pe la televizor de la diverși oameni mai mult sau mai puțin specializați în domeniul psihologiei copilului. E important să trecem prin mai multe filtre diferite o informație și apoi să decidem ce ne face nouă și copiilor noștri bine.

„Nu trebuie să alegem între limite și iubire, ba dimpotrivă, ele merg cel mai bine împreună”

Mai este și această obsesie de a avea un copil mereu „fericit”, care nu suferă niciodată și nu simte altceva decât emoții pozitive. Ori asta, pe termen lung, nu face decât să fragilizeze copilul. Să-l condamne la o viață trăită în superficialitate și la lipsă de responsabilitate față de propria devenire, evoluție și creștere.

Ar mai fi și altele. Dar acum acestea îmi vin în minte și consider că putem porni de aici în a schimba anumite convingeri și tipare, ca să creștem copii echilibrați pe toate planurile. Emoțional, relațional, intelectual, spiritual, social, nu doar „fericiți”.

Dacă cititorul ar păstra un singur mesaj din această carte, care ar fi acela?

Cred că ce mi-aș dori eu să rămână cu adevărat în inimile părinților care citesc această carte este ideea că putem fi fermi. Dar și calzi în același timp. Că nu trebuie să alegem între limite și iubire, ba dimpotrivă, ele merg cel mai bine împreună.

Și poate, la fel de important, aș vrea să rămână cu distincția asta fină. Dar esențială între a fi lângă copil fizic și a fi cu adevărat prezent pentru el.

A FI PREZENȚI cu toată ființa, cu toată atenția mai ales în lucrurile mici pe care le fac. Pentru că pe ele se clădesc caracterul și relația de mai târziu.

Foto: PR, Instagram.com

Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT

   

Cum își cresc Smiley și Gina Pistol fetița: „Stau foarte mult să o studiez”. Prezentatoarea TV a explicat de ce nu pune poze cu chipul lui Josephine pe Internet Citește mai multe

Ilie Bolojan a fost profesor de matematică la o şcoală de copii cu deficienţe, abuzaţi şi folosiţi pentru muncă grea. Dezvăluiri din tinereţea premierului României Citește mai multe

Cum gestionează Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea conflictele legate de fiica lor, Zenaida: „Ne mai batem cap în cap” / Exclusiv Citește mai multe

Motivul pentru care Marius Elisei a refuzat să meargă la serbarea de final de an a fiicei pe care o are cu Oana Roman: „El atât a putut să gândească” Citește mai multe

Ce notă a luat Violeta Bănică la Bacalaureat. Andreea Marin, mândră de rezultat: „Este deja studentă la drept în SUA la prestigioasa Cornell University” Citește mai multe

Eugenia Șerban, afectată profund de dependența fiului de droguri: „Jonglează cu sentimentele mele de mamă”. Ce mesaj are actrița pentru părinții aflați în situația ei Citește mai multe

Cum e să fii părintele unui copil queer în România. Laura Sgârcitu: "Mulți oameni pun preț mai mare pe gura lumii decât pe fericirea propriilor lor copii" / Exclusiv Citește mai multe

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce Honorius Prigoană i-a executat silit pe băieții ei: „Nu ai voie să iei banii de la un copil amărât” Citește mai multe

Ce note a luat fiul lui Dan Capatos, Andrei, la Evaluarea Națională 2025: „Ăsta da motiv de mândrie” Citește mai multe

Fotbalistul Diogo Jota a murit la 28 de ani. A decedat la scurt timp după ce s-a căsătorit Citește mai multe