Home > Vedete > Româneşti > Pregătirile pentru nunta dintre Mihai Albu și Elena Nechifor sunt aproape gata: „Am emoții”. Unde are loc evenimentul și ce tradiții nu vor respecta mirii
Pregătirile pentru nunta dintre Mihai Albu și Elena Nechifor sunt aproape gata: „Am emoții”. Unde are loc evenimentul și ce tradiții nu vor respecta mirii
Mihai Albu și Elena Nechifor își vor lega destinele după aproximativ trei ani de relație. La 62 de ani, designerul de pantofi va spune „da” în fața ofițerului stării civile pentru a doua oară. Logodnica lui, de profesie medic chirurg cardiac, este cu două decenii mai tânără decât el.
Mihai Albu (62 de ani) și Elena Nechifor (42 de ani) pun la punct ultimele detalii pentru nunta lor, eveniment la care vor participa în jur de 150 de invitați. Designerul de pantofi speră ca la eveniment să fie prezentă și fiica lui, Mikaela Ioana Albu (15 ani), pe care o are din mariajul cu Iulia Albu (43 de ani).
„Pregătirile pentru nuntă sunt în curs de finalizare. Soția s-a cam ocupat de tot. Eu știu doar unde va avea loc. În ceea ce privește tradițiile, unele le vom respecta, altele ba. Mireasa (furată – n.red.) și jocul găinii, nu.
Pentru nuntă, avem doar câte o ținută. Nici ea nu cred că se va schimba. Rochia nu am văzut-o și nici nu știu unde a făcut-o. Ținuta ei de la cununia civilă o știu, e în nuanță bordo. Costumul meu va fi realizat de Alexandru Ciucu.
Eu m-am ocupat doar de pantofi. Cei pentru rochia de mireasă vor fi albi, iar cei de la cununie, bronz. Verighetele și ținutele sunt făcute toate în România. Cu siguranță, emoții am. Să iasă totul ca lumea, invitații să se simtă bine, să fie mulțumiți”, a spus Mihai Albu, pentru Cancan.ro.
Nunta dintre Mihai Albu și Elena Nechifor nu va avea, așa cum se zvonea, loc la Palatul Snagov, unde a avut loc prima căsătorie a designerului.
„Va avea loc la un centru de evenimente frumos din București. Cununia civilă și cea religioasă nu vor fi în aceeași zi, ci la o zi distanță. Nașii sunt surpriză, nu le dezvălui încă numele, sunt oarecum din zona VIP”, spunea Mihai Albu la începutul anului, pentru Click!.
În interviul pentru Cancan.ro, designerul de pantofi a dezvăluit că el și viitoarea soție nu vor pleca imediat după nuntă în luna de miere.
„Luna de miere nu cred că va fi imediat. În niciun caz. Pentru nuntă, s-au luat deja concedii. Mai ales Elena, nu poate lipsi de la spital. S-ar putea ca mai spre toamnă să putem pleca”, a explicat Mihai Albu, pentru sursa citată.
Cum a început povestea de dragoste dintre Mihai Albu și Elena Nechifor
Mihai Albu și Elena Nechifor formează un cuplu din anul 2022, după ce s-au cunoscut la spital. Elena este medicul chirurg care s-a ocupat de tratamentul mamei designerului, Zinaida Albu, care s-a stins din viață în august 2023, la 95 de ani.
„Nu ne-am cunoscut la bal, ci direct la spital. Prima noastră întâlnire a fost la spital, unde a venit cu doamna Albu. (…) Două săptămâni am vorbit pe telefon despre tratamentul mamei. Nu mi-am dat seama că putem avea o relație”, povestea Elena Nechifor în 2024, în cadrul emisiunii „La Măruță”.
Elena Nechifor i-a fost alături lui Mihai Albu în două momente dificile din viața lui, pierderea mamei și diagnosticul de cancer la prostată.
„A apărut fix când aveam nevoie pentru mama. Cu siguranță a trimis-o Dumnezeu”, spunea Mihai Albu în februarie 2025, în emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena Stars.