Home > Vedete > Româneşti > Elena Gheorghe și Cornel Ene au aniversat 13 ani de la nuntă! Când s-au cunoscut, familia artistei nu a fost de acord cu relația lor: „Am riscat tot pentru el”
Elena Gheorghe și Cornel Ene au aniversat 13 ani de la nuntă! Când s-au cunoscut, familia artistei nu a fost de acord cu relația lor: „Am riscat tot pentru el”
Elena Gheorghe și Cornel Ene au aniversat 13 ani de la nuntă și două decenii de relație. Deși nu a fost acceptat din prima de familia artistei, mai precis de bunica ei, pentru că nu este aromân, Cornel le-a câștigat ulterior inimile.
Pe 8 iulie, Elena Gheorghe (39 de ani) și soțul ei, Cornel Ene (43 de ani), au aniversat 13 ani de la nuntă. Cu această ocazie, cântăreața a publicat mai multe imagini de colecție de la nunta lor din 2012. La evenimentul cu peste 600 de invitați a participat și fiul perechii, Nicholas, născut în decembrie 2011.
„Au trecut 13 ani de la nuntă și 20 de când suntem împreună… Și încă ne privim în ochi cu aceeași sclipire, cu aceeași emoție. Dragostea nu s-a stins, ci dimpotrivă, s-a așezat, s-a adâncit, a crescut cu noi. E în liniștea dintre cuvinte, în felul în care ne alegem, iar și iar, chiar și atunci când e greu.
Mi-ai arătat ce înseamnă dragostea cu adevărat. M-ai văzut și m-ai iubit pentru ce sunt. M-ai făcut să mă simt în siguranță în lume, dar mai ales mi-ai dat încredere în mine să pot, să îndrăznesc, să știu că merit binele. Tu îmi știi liniștea și o protejezi. Tu mă asculți nu ca să răspunzi, ci ca să mă înțelegi.
Cum a început povestea de dragoste dintre Elena Gheorghe și Cornel Ene
Elena Gheorghe și Cornel Ene formează un cuplu încă din 2005. Relația lor a fost mai întâi una de prietenie, pe vremea când împărțeau scena în trupa Mandinga. Prietenia lor a devenit treptat o relație frumoasă, solidă și îndelungată de iubire. S-au căsătorit în 2012, și sunt părinții a doi copii care le împărtășesc pasiunea pentru muzică, Nicholas și Amelie.
Elena și Cornel au întâmpinat și un hop, chiar la începutul relației lor, când bunica artistei a fost dezamăgită că nepoata ei nu a ales un aromân să-i devină soț.
„Cornel mi-a fost cel mai bun prieten la început. Ne povesteam despre tot, inclusiv despre partea sentimentală de atunci. Ne sfătuiam, râdeam mult și, ușor-ușor, ne-am dat seama că între noi e ceva mai mult decât o simplă prietenie. De ziua mea, mi-am luat inima în dinți și i-am spus ce simt, practic eu am făcut primul pas. Am riscat tot pentru el. Dada (bunica ei – n.red.) deja avea pregătit un machidon pentru mine, dar era prea târziu”, povestea Elena Gheorghe în 2022, pentru revista VIVA!.
„Părinții mei îl știau pe Cornel din Mandinga și știau că suntem foarte buni prieteni. Treptat, și-au dat seama și ei că între noi e mai mult de atât. L-au primit cu brațele deschise. Cu Dada am avut mai multe emoții, căci ea, de mică, îmi tot repeta că eu o să mă căsătoresc cu un aromân. Deja avea pe cineva în lista de favoriți. (zâmbește) După ce l-a cunoscut însă, Dada l-a iubit foarte tare și îmi spunea: «Cornel face cât o mie de machidoni»”, a mai spus solista.
De ce nu și-a schimbat Elena Gheorghe numele după căsătorie
În septembrie 2021, Elena Gheorghe a dezvăluit că nu și-a schimbat numele după căsătorie. Solista a luat această decizie pentru a duce numele tatălui ei mai departe. Soțului ei, Cornel Ene, i s-a părut o idee bună.
„Nu mă cheamă Elena Ene, după soț, ci Elena Gheorghe. (…) Așa a fost înțelegerea. Să știi că treaba asta nu am vrut-o neapărat eu. Faptul că nu sunt Ene în acte cumva mi-a ușurat munca, nu a mai trebuit să explic că nu mă mai cheamă Elena Gheorghe, că mă cheamă Elena Ene. Mai erau oameni care cunoșteau numele de familie al soțului și ziceau că mă cheamă Elena Gheorghe Ene. Nici așa. Sunt Elena Gheorghe și atât. Eu duc numele tatălui meu mai departe, dar copiii sunt Ene, așa că vor duce ei mai departe numele lui Cornel”, a declarat Elena Gheorghe, pentru EVZ.ro.