Adrian Năstase a împlinit pe data de 22 iunie vârsta de 75 de ani. Fostul premier al României a profitat de ocazie pentru a împărtăși o imagine rară de familie, în care apare alături de soția lui, Dana, dar și de cei doi băieți ai lor și partenerele acestora.
Adrian Năstase a împlinit 75 de ani pe 22 iunie, iar fostul politician a profitat de ocazie pentru a face publică o imagine de familie. Fostul politician apare îmbrăcat într-o cămașă albă, ținându-și de mijloc soția, iar de o parte și cealaltă se află cei doi băieți ai lor, Mihnea și Andrei, împreună cu partenerele lor.
„Împlinesc, astăzi, 75 de ani. Privesc în urmă, nerealizând când au trecut atâția ani. Unii buni, alții mai complicați. O parte din ei în perioada comunistă, cealaltă parte într-o tranziție lentă spre ceva încă nu foarte clar definit. O parte din ei în secolul 20, ceilalți în secolul 21. Drumul pe care am mers a fost uneori influențat de circumstanțe. În definitiv, așa se scrie și apoi se rescrie istoria. De altfel, ziua de 22 iunie poartă o povară. La 22 iunie 1941, Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică. Iată că astăzi, 22 iunie 2025, SUA au atacat Iranul. Intrarea în zodia Racului se pare că, întotdeauna, a tulburat vremurile. Nici la noi nu este foarte multă liniște. În ceea ce mă privește, privesc scena politică din tribună și încerc să înțeleg deciziile luate. Nu reușesc prea bine și atunci mă reîntorc la lumea cărților și a familiei”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
Adrian Năstase este însurat cu Dana, de 40 de ani. În august 2022, când au împlinit37 de ani de mariaj, fostul premier a sărbătorit și în mediul online, printr-un mesaj în care a dezvăluit care sunt prioritățile lui și ale soției sale.
„Dana și cu mine sărbătorim 37 de ani de când ne-am căsătorit. Au fost ani cu multe bucurii, dar și cu unele momente de suferință. Așa cum uneori apele Dunării cresc, iar alteori scad! Prioritatea noastră acum o reprezintă viața copiilor și nepoților noștri”, a notat pe Facebook și pe blogul lui, Adrian Năstase.
Fostul prmeier a vorbit, în urmă cu câțiva ani, cum a început povestea de iubire dintre el și soția lui.
„Ne-am întâlnit la o prietenă. Așa a început o relație care a fost extrem de specială. Eu am invitat-o la mine acasă și i-am pus muzica mea preferată, Wagner, și ea a încercat să reziste. Nu i-a fost foarte ușor. S-a construit extraordinar. Și iată, acum, după 35 de ani, nu pot să-mi închipui să stau fără ea. De-a lungul timpului am apreciat-o pentru fermitatea opiniilor”, spunea el în 2020.
Înainte de a o cunoaște pe Dana, Adrian Năstase a mai fost însurat o dată.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Adrian Năstase