Home > Știri > De unde cumpără președintele Nicușor Dan haine pentru cei doi copii: „Fără opulență. Fără lux demonstrativ. Fără «branduri». Doar normalitate”
De unde cumpără președintele Nicușor Dan haine pentru cei doi copii: „Fără opulență. Fără lux demonstrativ. Fără «branduri». Doar normalitate”
Președintele României, Nicușor Dan (55 de ani), a impresionant personalul magazinului Primark, unde a venit la cumpărături cu fiica lui, Aheea, în vârstă de 9 ani. Entuziasmați să-l vadă pe președinte în magazinul în care lucrează, mai mulți angajați s-au fotografiat cu el și au publicat imaginile în mediul online.
Iulian Trusca, Project Manager, și Liviu S., Deputy Store Manager, s-au fotografiat cu Nicușor Dan și au povestit cum a decurs întâlnirea cu liderul de stat.
„A stat la coadă la casele de marcat, ca toți ceilalți clienți”
„Mă bucur enorm că l-am întâlnit pe actualul președinte al României la locul meu de muncă. Printre diverse sarcini, întâlniri, rapoarte, termene limită, vizite de afaceri, pregătiri pentru deschiderea noilor magazine, proiecte locale și globale, am avut o ocazie care nu apare foarte des: să-l întâlnesc pe președintele țării mele în calitate de client.
Și-a făcut cumpărăturile cu fiica sa și a stat la coadă la casele de marcat, ca toți ceilalți clienți. Un exemplu de bun simț și simplitate”, a scris Iulian Trusca pe LinkedIn.
„A trecut pe la noi pentru o scurtă sesiune de cumpărături cu fiica sa”
„O surpriză plăcută astăzi la Primark AFI Cotroceni, am avut o vizită rapidă din partea Președintelui României, Nicușor Dan, care a trecut pe la noi pentru o scurtă sesiune de cumpărături cu fiica sa! A fost minunat să-i vedem bucurându-se de magazin, la fel ca orice alt client. Un moment de mândrie pentru echipa noastră să-i întâmpine și să vadă vibrațiile pozitive în acțiune”, a scris Liviu S, un alt angajat, tot pe LinkedIn.
„Fără opulență. Fără lux demonstrativ. Fără «branduri». Doar normalitate”
Ulterior, un utilizator de Facebook, impresionat de modestia președintelui, a scris un mesaj de apreciere care s-a viralizat imediat.
„Într-o țară unde directorul CFR are două apartamente în Dubai, miniștri PSD ca Tudose și Câciu conduc mașini de zeci de mii de euro, Ciolacu poartă pantofi mai scumpi decât salariul mediu, Rareș Bogdan face piața cu ceas de lux la mână, iar parlamentarii AUR cu proprietăți în București, încasează bani de chirie pentru a “locui” în alte case tot din București … există și o excepție.
Nicușor Dan îi cumpără haine copilului de la Primark. Atât. Fără opulență. Fără lux demonstrativ. Fără «branduri». Doar normalitate. Și cu toate astea, tot el e criticat că nu e «prezidențiabil». Că nu are carismă. Că nu e «marketabil». Poate că problema nu e la el. Poate că problema e la noi, că am ajuns să fim mai impresionați de costume scumpe și PR de carton decât de modestie și decență. Dacă nici de ăsta nu suntem în stare să ținem… atunci da, poate chiar ne merităm soarta”, a scris Alexandru Tuță pe Facebook.